edu care Archives - Asociatia Educare

Sindromul Rubinsten-Taybi- ce, cum, de ce?

Psihoped. Ruxandra Ion — Sun, 02 Feb 2020 13:57:26 +0000

Sindromul Rubinsten-Taybi este un sindrom rar, estimat a fi prezent la 1 din 100 000- 125 000 de nașteri.
Cauzele sale includ o microdelecție a cromozomului 16p13.3 sau cromozomului 22q13.2, o variație în proteina care leagă CREB sau în proteina de legare la E1A p300. CREBBP și EP300 prezintă un grad foarte ridicat de omologie (corespondența de structură a unuia sau a unor organe la două specii diferite ca urmare a originii lor comune) și ambele joacă roluri importante în calitate de coactivatori transcripționali.
Cu toate acestea, patogeneza exactă a sindromului rămâne incertă. Nu există o corelație semnificativă dintre genotip și fenotip, cu excepția persoanelor cu o mutație EP300 care au, în medie, un nivel mai mare de funcționare, malformații ale membrelor distale mai puțin marcate și o microcefalie mai accentuată.
În acest caz, diagnosticul se bazează în esență pe examenul clinic. O anomalie citogenetică sau moleculară poate fi detectată la aproximativ 65% dintre indivizi.
Acest sindrom poate fi uneori dificil de diferențiat de sindromul Saethre-Chotzen, de sindromul Floating Harbor sau de sindromul Cornelia de Lange.
Dacă la copilul afectat se găsește o anomalie citogenetică sau moleculară, diagnosticul prenatal de încredere este posibil în sarcinile viitoare prin biopsia viloasă corionică. Ecografia prenatală permite rareori un diagnostic fiabil.
Sindromul este aproape întotdeauna sporadic, majoritatea cazurilor rezultând din mutații. Pentru un cuplu cu un copil afectat, acumularea de date sugerează un risc de recurență de aproximativ 0,5%. Dacă o persoană cu sindromul Rubinstein-Taybi este capabilă să se reproducă, riscul de recurență este de 50%.
În cazul acestui sindrom, speranța de viață nu pare a fi modificată în mod explicit.

Descrierea clinică:

Caracteristicile faciale, care devin mai proeminente odată cu vârsta, includ sprâncene extrem de arcuite, gene extrem de lungi, fisurile palpebrale înclinate, creasta nazală convexă, columela mică prelungă, palatul extrem de arcuit și micrognația. Crupurile de talon sunt foarte frecvente pe incisivii permanenți.
În cazul majorității persoanelor cu acest sindrom, este prezent un zâmbet neobișnuit cu închiderea aproape completă a ochilor.
Alte trăsături fizice pot include anomalii ale ochilor- obstrucția canalului nazolacrimal, glaucom congenital, erori de refracție, o varietate de defecte cardiace congenitale, hipermobilitate articulară și anomalii ale pielii.
Dificultățile de hrănire sunt frecvent observate în primul an, iar infecțiile tractului respirator sunt foarte frecvente în cazul copiilor.
Constipația este în general o problemă de-a lungul vieții, iar pacienții pot deveni supraponderali în timpul copilăriei târzii sau la pubertatea timpurie. Copiii au o abilitate marcată de a stabili contacte sociale excelente. La vârsta adultă, schimbările bruște de dispoziție și comportamentul obsesiv-compulsiv pot deveni treptat mai frecvente. Persoanele cu sindromul Rubinstein-Taybi sub 40 de ani nu au un risc crescut de a suferi de tumori maligne, iar cercetările nu au dovedit încă în mod clar dacă acest risc este crescut la vârstnici care prezintă sindromul Rubinstein-Taybi.

Cum gestionăm acest sindrom?

În momentul diagnosticării, trebuie să se desfășoare o evaluare cardiacă și trebuie să se verifice dacă există pierderi de auz sau diminuare a vederi. Aceste evaluări și verificări trebuie realizate la fiecare 3 ani în cazul copiilor și la fiecare 5 ani în cazul adulților.
De asemenea, sunt necesare programe educaționale specializate, cu accent pe dezvoltarea psihomotorie și logopedie.

sursa: orpha.net

The post Sindromul Rubinsten-Taybi- ce, cum, de ce? appeared first on Asociatia Educare.

Cum să hrănești mai ușor un copil cu nevoi speciale?

Psihoped. Ruxandra Ion — Sun, 26 Jan 2020 18:04:51 +0000

Momentul în care trebuie să îți hrănești copilul poate fi unul dintre cele mai dificile. De la partea sa practică și până la acele aspecte care țin de preferințele sau neplăcerile alimentare ale copilului tău, sunt atât de multe obstacole pe care trebuie să le depășești și și mai multe soluții pentru a transforma ora mesei într-un moment plăcut și ușor atât pentru tine, cât și pentru copilul tău.
Pentru aceia dintre voi care caută soluții cât mai concrete și practice pentru acest moment, iată cum puteți surmonta greutățile acestui moment și ce vă poate veni în ajutor.

Înainte de a-ți hrăni copilul, stabilește-ți o dispoziție adecvată pentru ora mesei
⦁ asigură și oferă o atmosferă liniștită: fără televizor, însă folosește în schimb pe fundal o muzică liniștitoare
⦁ spală nu doar mâinile, dar și fața copilului înainte de masă și anunță-l printr-un mesaj clar și concis că este timpul să mănânce
⦁ așază-ți copilul într-o poziție confortabilă- el trebuie să fie așezat într-o poziție verticală, cu șoldurile și picioarele la un unghi de 90 de grade, fără ca picioarele să îi atârne sau să nu se poată prindă de scaun și fără posibilitatea de alunecare. Dacă este necesar și copilul nu poate sta în poziție verticală pe un scaun obișnuit sau unul pentru sugari, folosește o centură în cazul unui scaun înalt, perne așezate în părțile laterale ale scaunului sau role făcute dintr-un prosop pentru a-l ajuta pe copil să stea cât mai drept și mai stabil.
⦁ la fel de important, atunci când îl hrănești, stai în fața copilului la nivelul ochilor săi
⦁ oferă emoții și stări pozitive: stai liniștit(ă), zâmbește-i copilului, laudă-l și nu-ți arăta frustrările privitoare la dificultățile întâmpinate în timpul hrănirii acestuia.

Folosește instrumentele potrivite
⦁ mărimea lingurii trebuie să se potrivească cu dimensiunea gurii copilului
⦁ lingurile protejate cu silicon sunt extrem de indicate pentru copiii care tind să muște mai tare din tacâmuri
⦁ farfuriile secționate, bolurile mici care prezintă margini rotunjite unde copiii sau cănile cu mânere își pot pune gura ajută la stimularea autohrănirii
⦁ de asemenea, un instrument util poate fi și tacâmul hibrid ce reprezintă combinația dintre lingură și furculiță

Alege înțelept alimentele și mâncărurile
⦁ începe orice masă masând gingiile copilului cu un deget înmuiat în limonadă. Acest lucru va face copilul să sugă sau să lingă și-i va trezi interesul și pofta de a primi mai mult.
⦁ respectă regimul alimentar al alimentelor. Dacă un aliment trebuie servit cald, nu îl oferi deja răcit. Regimul termic pentru a stimula copilul să mănânce este mai important decât ne putem imagina.
⦁ poți stimula copilul și prin a-i oferi alimente pe care le poate servi cu degetele, cum ar fi ouăle tari, fructele, legumele, sandwich-urile tăiate. De asemenea, este indicat să servești ciorba în căni.
⦁ atunci când poți, folosește paie. Orice instrument este binevenit atât timp cât este accesibil copilului, îi permite să se hrănească și îi stimulează apetitul.
⦁ adaugă carne măcinată fin în mâncare
⦁ dă înghițituri de lichid între cele solide. De preferat, sunt sucurile naturale pe care le poți prepara acasă.
⦁ mâncărurile pasate ar trebui să fie de consistența piureului de cartofi, suficient de groase, pentru a nu se vărsa din gura copilului
⦁ adaugă proteine și/ sau calorii, dar fără volum. Amestecă laptele, smântâna, untul, brânza în piureuri, cereale calde, supe sau albușuri de carne.

The post Cum să hrănești mai ușor un copil cu nevoi speciale? appeared first on Asociatia Educare.

Daca vrei sa ajuti, acum poti! Completeaza formularul 230 pentru copiii de la EduCare

Psihoped. Ruxandra Ion — Thu, 23 Jan 2020 14:43:06 +0000

Iti multumim ca ai ales EduCare!

AICI poti descarca formularul 230 care cuprinde datele Asociatiei si poti redirectiona pentru doi ani cei 3, 5% din impozitul pe venit!

Te asiguram de intreaga transparenta a activitatii noastre si iti stam la dispozitie oricand pentru orice intrebari legate de acest aspect.

De asemenea, pentru toate datele de care ai nevoie in cazul in care alegi sa ne sprijini (pentru a simplifica cat mai mult aceasta procedura pentru tine, ne putem asumaa in totalitate sustinerea si parcurgerea circuitul tehnic de colectare si de depunere, evident, in deplina transparenta), pentru orice detaliu sau informatie de care ai nevoie, precum si de orice dovada a activitatii noastre, iti stam la dispozitie oricand pe canalele noastre de comunicare, la adresa de mail: asociatia.educare@yahoo.com, la sediul nostru, la o intalnire fata in fata, sau la telefonul: 0720 707 102

The post Daca vrei sa ajuti, acum poti! Completeaza formularul 230 pentru copiii de la EduCare appeared first on Asociatia Educare.

Workshop-Desensibilizarea alimentara la copiii cu nevoi speciale

Psihoped. Ruxandra Ion — Sat, 18 Jan 2020 21:22:38 +0000

Alimentatia reprezinta un subiect ce necesita o tratare profund informata si educata, precum si sustinuta de o serie de metode si tehnici specifice in asa fel incat sa putem obtine rezultatale dorite.
Fie ca esti parintele unui copil cu nevoi speciale sau un terapeut dornic de perfectionare continua in domeniul sau, iti propunem acest #workshop, care are urmatoarele obiective:

– explicarea conceptului de „desensibilizare alimentara”
– explicarea si identificarea principalelor caracteristici ale conceptului de „fixatie alimentara”
– identificarea si explicarea celor mai eficiente metode de introducere de hrana noua in alimentatia copilului cu nevoi speciale
– explicarea si invatarea modalitatilor de implementare si aplicare a metodelor de introducere de hrana noua in alimentatia copilului cu nevoi speciale
– transpunerea unui studiu de caz ca premisa pentru realizarea unei analize si a unui plan de lucru individualizat si personalizat pentru fiecare participant la workshop

Workshop-ul se va desfasura folosindu-ne de principiile experientiale si interactive, beneficiind de sustinerea atat a specialistilor care lucreaza cu copii cu nevoi speciale, cat si a parintilor de copii cu nevoi speciale care s-au confruntat cu aceasta problematica.
De asemenea, workshopul va fi urmat de o sesiune de follow-up, ca parte de ghidare si consultanta continua.

Taxa de participare: 75 ron/ persoana. Taxa se achita la sediul Asociatiei, in ziua participarii la workshop.
IMPORTANT:
Inscrierile din perioada 20- 26 ianuarie 2020 beneficiaza de o reducere de 25%.
Participantii care fac parte din aceeasi familie beneficiaza de o reducere de 25%.
Participantii care contribuie cu o alta persoana inscrisa la acest workshop beneficiaza de o reducere de 25%.
Participantii care contribuie cu alte doua persoane inscrise la acest workshop beneficiaza de o reducere de 40%.
Participantii care contribuie cu alte patru persoane inscrise la acest workshop beneficiaza de gratuitate 100%.

Pentru orice informatie de care aveti nevoie, va rugam sa ne contactati atat pe pagina evenimentului, pe cea a Asociatiei, precum si la adresa de mail: asociatia.educare@yahoo.com sau la numarul de telefon: 0720 707 102

The post Workshop-Desensibilizarea alimentara la copiii cu nevoi speciale appeared first on Asociatia Educare.

Tipurile și semnele deficiențelor de învățare

Psihoped. Ruxandra Ion — Thu, 19 Dec 2019 20:23:07 +0000

Ce sunt tulburările sau deficiențele de învățare?

Deficiențele sau tulburările de învățare reprezintă un termen umbrelă pentru o mare varietate de probleme de învățare. Un handicap de învățare nu este o problemă ce ține de nivelul de inteligență sau motivație.

Copiii cu dizabilități de învățare nu sunt leneși sau lipsiți de inteligență. De fapt, cei mai mulți sunt la fel de inteligenți ca oricine altcineva. Creierul lor este pur și simplu este și funcționează diferit, iar această diferență afectează modul în care ei primesc și procesează informații.

Pur și simplu, copiii și adulții cu dizabilități de învățare văd, aud și înțeleg lucrurile în mod diferit. Acest aspect poate conduce la probleme cu învățarea de noi informații și abilități și folosirea lor. Cele mai frecvente tipuri de dizabilități de învățare implică probleme legate de citire, scriere, matematică, raționament, ascultare și vorbire.

Iată care sunt semnele și simptomele deficiențelor de învățare, în așa fel înt să le puteți observa și depista la timp:

Vârsta preșcolară:

⦁ probleme de pronunțare a cuvintelor

⦁ dificultăți în găsirea cuvintelor potrivite

⦁ dificultăți de ritm

⦁ probleme de învățare a alfabetului, a numerelor, culorilor, formelor sau zilelor săptămânii

⦁ dificultăți în a urma direcții sau rutine de învățare

⦁ dificultăți de a manvera creioane, stilouri, foarfece sau de colorare în interiorul liniilor

⦁ dificultăți de a-și încheia fermoarul, nasturii sau de a învăța să își lege șireturile

Semne și simptome ale tulburărilor de învățare între vârstele de 5 și 9 ani

⦁ probleme de învățare a conexiunii dintre litere și sunete

⦁ incapacitatea sau imposibilitatea de a amesteca și mixa sunetele pentru a crea cuvinte

⦁ confuzia cuvintele de bază atunci când citesc

⦁ lentoare la învățarea de noi abilități

⦁ exprimarea în mod greșit a cuvintelor și erori frecvente în acest sens

⦁ dificultăți de a învăța concepte matematice de bază

⦁ dificultatea de a recunoaște timpul și amintirea secvențelor

Semne și simptome ale tulburărilor de învățare între vârstele de 10 și 13 ani

⦁ dificultatea înțelegerea citirii sau a abilitățile matematice

⦁ probleme cu întrebări cu test deschis și probleme de cuvinte

⦁ plăcerea de a citi și scrie, însă evitarea de a citi cu voce tare

⦁ dificultăți la scrierea de mână

⦁ abilități organizaționale slabe, spre exemplu, dormitor, teme, birou, este dezordonat și dezorganizat

⦁ probleme în urmărirea discuțiilor din sala de clasă și exprimarea gândurilor cu voce tare

⦁ scrierea aceluiași cuvânt, însă într-un mod diferit într-un singur document

Acordarea atenției la etapele de dezvoltare vă poate ajuta să identificați tulburările de învățare

Acordarea atenției pentru etapele normale de dezvoltare pentru copii mici și preșcolari este foarte importantă. Detectarea precoce a diferențelor de dezvoltare poate fi un semnal timpuriu al unei dizabilități de învățare, iar problemele care sunt văzute devreme pot fi mai ușor de corectat.

Un decalaj de dezvoltare ar putea să nu fie considerat un simptom al unei dizabilități de învățare până când copilul dumneavoastră este mai mare, însă, dacă le recunoașteți atunci când copilul dumneavoastră este mai mic, puteți interveni mai devreme.

Dumneavoastră sunteți cei care își cunoști mai bine decât oricine altcineva copilul, prin urmare, dacă considerați că există o astfel de problemă, o evaluare profesionistă nu poate decât să îi facă foarte bine. De asemenea, vă ajută foarte mult și o discuție cu medicul pediatru care să vă arate și să vă explice diagrama etapelor de dezvoltare.

Până data viitoare, când vom reveni și cu sfaturi și exerciții utile pentru a ajuta copiii să învețe, noi vă dorim zile pline de soare și multe zâmbete!

Echipa Asociația EduCare

The post Tipurile și semnele deficiențelor de învățare appeared first on Asociatia Educare.

Neurofeedback-ul pentru autism: poate ajuta?

Psihoped. Ruxandra Ion — Sun, 08 Dec 2019 21:04:32 +0000

Conform estimărilor internaționale, autismul este o afecțiune care afectează 1 din 88 de copii, iar tratamentele pentru autism rămân foarte limitate pentru multe familii care încearcă să îmbunătățească simptomele pe baza modificărilor în alimentație, prin administrarea de suplimente, terapie sau alte intervenții.

Una dintre variantele de care am observat că suntem din ce în ce mai întrebați la Centrul nostru este neurofeedback-ul.

De asemenea, în grupurile specifice de pe rețelele de socializare sau pe unele pagini de internet, multe persoane întreabă de beneficiile pe care le pot avea copiii cu autism datorită neurofeedback-ului.

Si pentru ca orice discuție și orice înțelegere asupra unui concept sau proces are nevoie mai întâi de pasul logic de a-l cunoaște, să răspundem astfel la prima și una dintre cele mai importante întrebări. Așadar…

Ce este neurofeedback-ul?

Neurofeedback reprezintă o cale de a ne antrena activitatea creierului. Este, de fapt, un biofeedback pentru creier. Însă, pentru a-l putea înțelege, avem nevoie să știm puțin despre undele cerebrale.

Acestea sunt implusuri electrice produse pe măsură ce celulele cerebral comunică între ele. Undele cerebrale pot spune furniza extrem de multe informații despre cum ne simțim și funcționăm, cum ar fi, spre exemplu, pattern-urile de gândire, nivelurile de stres, sublinierea stărilor și, per ansamblu, funcționarea creierului.

Folosirea senzorilor pe scalp conduce la posibilitatea de a măsura și monitoriza această activitate. De asemenea, harta cerebrală de tipul analizei cerebrale- QEEG- conduce la identificarea acelor activități specifice care produc o intensificare a simptomelor.

Iar odată ce se cunosc ariile care produc îngrijorare, se poate crea un plan de training și de suport care poate ajuta reierul să se mențină într-o stare confortabilă și eficientă. Iar asta ne conduce la neurofeedback.

De-a lungul unei sesiuni de neurofeedback, se compară ceea ce face creierul cu ceea ce ne-am dori sau ar trebui să facă. Atunci când creierul se apropie de o stare de confort, ecranul arată un răspuns pozitiv. De obicei, neurofeedback-ul este sub formă de joc, muzică, film sau, mai simplu, diverse tipuri grafice.

Sunetele și muzica ne pot spune imediat dacă creierul se apropie de o stare bună sau nu. Atunci când, spre exemplu, filmul se derulează, înseamnă că creierul se apropie de starea dorită. Atunci când filmul se oprește, este din cauză că creierul se îndreaptă spre o stare mai proastă.

Așa cum exercițiile fizice dezvoltă grupuri specifice de mușchi, cu cât creierul nostru exersează mai mult pentru o ajunge într-o stare de confort și de eficiență mai mare, cu atât devine mai bun la asta. În acest caz sau, și mai bine zis, și (!) în acest caz, neuroplasticitatea reprezintă o dovadă irefutabilă. Este la fel cum învățăm ceva nou. Pur și simplu, sunt necesare timp și repetiție.

Revenind la copiii cu autism, în cazul neurofeedback-ului, pe măsură ce copilul folosește neurofeedback-ul și se apropie de a avea tiparele „normale” ale undelor cerebrale, se va observa schimbarea semnelor, simbolurilor sau a liniilor de pe ecran. Acesta este în esență un mod de a învăța un copil cum să își autoregleze propriile unde cerebrale.

Ca în orice activitate, practica este esențială pentru îmbunătățirea performanței. Au fost identificate foarte puține reacții adverse la neurofeedback și, în mare parte, nu s-au observat îngrijorări serioase. Unii copii au acuzat dureri de cap și tensiune musculară.

Funcționează neurofeedback-ul în cazul autismului?

Rapoartele de la îngrijitorii persoanelor cu autism sugerează că acestea au asistat la îmbunătățiri într-o varietate de domenii și arii, inclusiv vorbirea și iritabilitatea copiilor. Câteva rapoarte științifice au evidențiat faptul că, după tratament, poate fi observată o creștere demonstrată a interacțiunii sociale la copilul cu autism.

Unul din studii a sugerat că părinții care au observat o îmbunătățire au continuat să vadă beneficiile timp de cel puțin un an după neurofeedback. De asemenea, din alte studii se cunoaște că undele cerebrale ale copiilor cu autism pot fi foarte diferite în multe feluri de undele creierului colegilor lor neautiști.

Legătura neurofeedback-ului cu o altă afecțiune, tulburarea de deficit de atenție – hiperactivitate (ADHD), este diferită. Neurofeedback-ul s-a dovedit că ajută copiii cu ADHD prin îmbunătățirea hiperactivității, impulsivității și neatenției. Interesant este că știm că mulți copii cu autism pot avea și ei aceste simptome. S-a sugerat că 1 din 3 copii cu autism poate avea și ADHD.

Deși neurofeedback-ul pare promițător ca o opțiune pentru tratarea unora dintre simptomele autismului, analizând literatura de specialitate, se pare că a existat doar un număr limitat de studii mici, cu metode variate, unii cercetători sugerând că concluziile care susțin utilizarea neurofeedback-ului în ASD nu sunt concludente. Este posibil ca acest lucru să fie rezultatul lipsei de studii de cercetare în acest domeniu atât de interesant și potențial mai mult decât util și salvator de-a dreptul.

De aceea, este clar că avem nevoie de cercetări suplimentare în acest domeniu. Avem nevoie să explorăm cum poate fi diferit creierul copiilor cu autism și, apoi, să determinăm dacă neurofeedback-ul este o intervenție pe care ar trebui să o utilizăm mai des.

Mai jos, vă prezentăm un tip de abordare a neurofeedback-ului în cazul autismului, dislexiei și tulburărilor de dezvoltare practicată de clinicile de profil americane.

Această abordare este una al cărei principiu este întoarcerea la origini. Adică, reantrenarea creierului de la bază, iar neurofeedback-ul poate fi o componentă a programului, însă, de obicei, constituie rar locul de pornire.

Abordarea cuprinde 3 stadii și toate cer multă răbdare și dedicare, acestea fiind, de fapt, și cheia reușitei.

Primul stadiu – program de nutriție și de digestie pentru a reduce toxinele și a ajuta la restaurarea echilibrului neurotransmițătorilor. Scopul în această etapă este acela de a aduce chimia creierului într-o stare în care învățarea și schimbarea să poată veni ușor. Și tot în acest stadiu, oxigenul hipobaric poate fi de mare ajutor.

Al doilea stadiu – presupune integrarea senzorială pentru antrenarea abilităților de bază care au fost incomplete în faza de dezvoltare cerebrală timpurie. În acest stadiu, exercițiile de dezvoltare cerebrală ce pot fi făcute acasă sau într-un centru terapeutic pot face cu adevărat marea diferență.

Al treilea stadiu – ajută modelele cerebrale adânc înrădăcinate să devină mai flexibile, iar neurofeedback-ul este folosit pentru a ajuta la restabilirea funcțiilor cerebrale, a echilibrului emoțional, la creșterea vitezei de procesare și îmbunătățirea comunicării între zonele și ariile creierului.

Voi ați folosit/ ați folosi această terapie?

Ce ne puteți spune despre ea?

Cu drag,

Echipa Centrul EduCare

The post Neurofeedback-ul pentru autism: poate ajuta? appeared first on Asociatia Educare.

Cele mai bune modalitati de a ajuta copiii cu autism sa gestioneze anxietatea

Psihoped. Ruxandra Ion — Wed, 20 Nov 2019 20:30:52 +0000

Multi copii cu autism au o rata mai mare de anxietate decat cei de varsta lor. Aproape 40% dintre copiii si adolescentii cu autism sunt considerati a avea anxietate semnificativa clinic sau cel putin o tulburare de anxietate.

Anxietatea este experimentata atunci cand apar erori de gandire, care includ amenintarea sau pericolul exagerat, precum si minimizarea capacitatii de a face fata acestor amenintari sau pericole.

Există 3 componente ale anxietatii:

1. Componenta cognitiva

2. Componenta fizica

3. Componenta comportamentala

Componenta cognitiva reprezinta erorile de gandire sau credintele nejustificate. De exemplu, generalizarea faptului ca, daca ceva nu merge bine, totul va merge prost. Sau, daca se întampla ceva neplacut, se va intampla mereu.

Componenta fizica a anxietatii reprezinta raspunsul fizic al organismului la anxietate, cum ar fi greata, tensiunea musculara, transpiratia, durerea de cap sau oboseala.

Componenta comportamentala este modul in care persoana raspunde la anxietatea ei. Spre exemplu, evitarea situatiilor, plansul, fuga sau neconformitatea.

Aceste componente se pot prezenta diferit in functie de individ. De asemenea, succesiunea evenimentelor care apar atunci cand anxietatea este prezenta poate fi si ea diferita in functie de persoana sau de situatie.

Modurile prin care putem sprijini copiii cu autism:

Nevoile senzoriale

Exista asocieri semnificative intre reactia intensa a informatiilor senzoriale si anxietatea la copiii cu autism. Adresandu-ne mai intai nevoilor senzoriale, am putea elimina sentimentele de anxietate si impiedica ca locurile sau obiectele asociate cu un stimulent senzorial neplacut sa creeze o asociere cu teama si anxietatea. De asemenea, adresandu-se mai intai nevoilor senzoriale, copiii se vor afla la un nivel optim pentru a invata si prelua noi informații, facilitand astfel invatarea rezistentei si a strategiilor de a face fata.

In plus, crearea unei zone de calmare in casa poate fi un instrument benefic. O zona calmantă este o zona din interiorul casei, desemnata ca fiind locul unde poti scapa de stres, preveni anxietatea si redobandi controlul in cazul aparitiei unor niveluri ridicate de anxietate. Aceasta zona ar trebui vazută ca un loc pozitiv, nu ca o pauza sau o pedeapsa si poate include arome de calmare si suporturi vizuale pentru a sustine activitatile de mindfulness. Mai mult, includerea unui terapeut ocupational pentru a-l ajuta pe copil la dezvoltarea suporturilor senzoriale, pauzelor sau dietelor poate fi mai mult decat benefica.

Mediul si predictibilitatea

Un mediu previzibil ne ajuta pe toti, nu doar pe copiii anxiosi cu autism, sa ne reglam mai bine emotiile si sa ne micsoreze anxietatea. De aceea, mediile care sunt sigure, coerente, controlate si se schimba foarte treptat, la ritmul determinat de fiecare copil, pot contribui la scaderea simptomelor autismului, ajutand la scaderea amintirilor exagerate de frica.

Urmatoarele suporturi vizuale asigura predictibilitatea si structura pe tot parcursul zilei:

1. programe zilnice

2. mini-programe

3. calendare

4. cronometre

Relatii si interese speciale si specifice

Ne gasim si ne regasim siguranta in si prin relatii. Prin conectarea cu cineva, ajutam copiii sa se linisteasca. De fiecare data cand acestia primesc confort, sistemul lor de calmare devine mai rapid si mai eficient. Prin urmare, putem contribui la reglarea raspunsurilor la stres prin conectarea in siguranta, furnizarea empatiei fiind un instrument puternic care ajuta la dezvoltarea relatiilor si conexiunilor cu ceilalti ale copiilor.

Exista urmatoarele componente ale empatiei:

1. Intelegerea perspectivei

2. Evitarea criticilor si a judecatilor

3. Recunoasterea emotiilor

4. Conectarea si comunicarea emotiilor

Iata cateva exemple de intelegere empatica a emotiilor copiilor:

⦁ Asta a fost cu adevarat infricosator!

⦁ Chiar vrei sa stai cu mine acasa azi.

⦁ Vrei sa calaresti calutul, insa te simti putin speriat.

⦁ Putem astepta impreuna pana esti gata sa te alaturi clasei.

⦁ Te ascult. Spune-mi mai multe.

Dezvoltarea unor relatii bazate pe incredere este esentiala in sprijinirea copiilor cu autism. Pur si simplu, doar simpla vedere a unei persoane care inspira incredere si siguranta, anxietatea scade.

Uneori, anxietatea poate face ca copiii sa vadă lumea printr-o lentila de pericol. Cand se intampla acest lucru, ei interpreteaza gresit mediul si imprejurimile, asta facandu-i sa nu mai observe faptul ca, in jurul lor, ceilalti sunt calmi si se simt in siguranta.

Tehnica „The Second Chicken Question” dezvoltata de doctorul Lawrence J. Cohen poate ajuta atunci cand se intampla acest lucru. Astfel, in loc sa incercati sa rationalizati, sa va linistiti copilul sau sa folositi logica pentru a inlatura frica copilului, incercati sa ii adresati urmatoarea intrebare:

„Te poti uita in ochii mei sa vezi daca sunt speriat/a sau nu?”

Acest lucru ajuta copilul sa iasa din starea de frica de si sa gaseasca siguranta in alta persoana.

Totodata, angajarea in activitatile care ii bucura, ii face pe copii sa se simta mai fericiti. Slabiciunile sunt diminuate atunci cand acestia participa la interesele lor speciale si specifice. Memoria emotionala joaca si ea un rol important in reglarea emotionala. Mai multe amintiri pozitive pe care le are copilul legat de un mediu, cu atat mai mult regleaza emotional acel mediu. Permitand copiilor sa se angajeze in interese speciale si specifice, ii ajutam sa isi creeze amintiri pozitive intr-o varietate de medii, ceea ce, la randul lor, ii ajuta sa se regleze emotional.

Oportunitatile de a reusi

Evitarea reprezinta o problemă semnificativa in cazurile de anxietate, iar atunci cand astfel de situatii sunt evitate nu face decat sa intareasca ideea ca respectiva situatie este una infricosatoare.

Acest lucru nu inseamna ca ar trebui sa fortam copiii sa se angajeze in activitati care le produc anxietate atunci cand acestia nu sunt pregatiti. Mai degraba, ii putem ajuta pe copii sa le sustina acolo unde le intalnesc si oferindu-le suportul necesar pentru a-i ajuta sa depaseasca situatiile de anxietate.

Sentimentul care vine odata cu succesul este adus de o crestere a nivelului dopaminei. Acest lucru ne indica si ne motiveaza sa continuăm sa facem ceea ce am facut si pana atunci si ne-a ajutat sa reusim.

Astfel, prin cresterea oportunitatilor de a reusi oferite copilului, ii oferiti un impuls neurologic pentru succesul viitor si sporiti experientele emotionale pozitive, ceea ce conduce la emotii pozitive si la o mai mare reglare emotionala.

Strategii de rezistenta si depasire

Unii copii ar putea avea nevoie sa invete si sa isi dezvolte abilitati noi pentru a-i ajuta sa-si gestioneze anxietatea. Exista mai multe strategii de rezilienta si de adaptare. De exemplu, invatandu-i sa-si eticheteze in cateva cuvinte emotiile, ii ajutam sa se simta mult mai calmi. In plus, copiii cu autism au adesea dificultati in a intelege modul in care actiunile lor ii afecteaza pe ceilalti. Fara aceasta capacitate, ei se simt neputinciosi in a schimba o situatie, ceea ce creste senzatia de anxietate. Recalificarea atributiilor ii invata sa-si evalueze circumstantele, astfel incat sa existe un sentiment de speranta ca ei isi pot controla si imbunatati situatia si starea.

Iata cateva strategii care pot fi folosite pentru a ajuta la aceasta:

⦁ desenul

⦁ vizualizarea optiunilor

⦁ modelul Eclipse- invatarea autoreglarii, functia executiva, atribuirea si sensibilizarea senzoriala a copiilor cu sindrom Asperger, autism si alte tulburari asociate

Pana data viitoare,

Cu drag,

echipa Asociatia EduCare

The post Cele mai bune modalitati de a ajuta copiii cu autism sa gestioneze anxietatea appeared first on Asociatia Educare.

Efectele epilepsiei asupra memoriei

Psihoped. Ruxandra Ion — Wed, 06 Nov 2019 20:34:43 +0000

Memoria poate reprezenta una dintre problematicile cheie la persoanele ce sufera de epilepsie. Iar aceasta se poate intampla din multiple cauze, de la tipurile de convulsii prezente, efectele medicatiei, ale epilepsiei asupra concentratiei si toanelor, lipsei de somn, varsta sau efectele operatiei de epilepsie.

Memoria are 3 stadii de care este bine sa tinem cont, pentru ca orice dezechilibru la nivelul unuia dintre cele 3 stagii poate cauza disfunctionalitati ale memoriei per ansamblu. Si anume:

1. Invatarea– aceasta se manifesta atunci cand avem nevoie sa invatam ceva nou. Poate implica repetarea de cateva ori a respectivei informatii sau legaturi cu informatii deja memorate.

2. Stocarea– se manifesta atunci cand informatia invatata este stocata permanent in creier.

3. Rememorarea– gasirea informatiei- aceasta reprezinta modalitatea creierului de a gasi si utiliza informatia care a fost invatata.

Convulsiile

Orice tip de convulsie epileptica poate afecta memoria, fie in timpul unei convulsii, fie dupa ce aceasta are loc. Daca se produc multe convulsii, exista pericolul ca problemele de memorie sa devina mult mai dese.

Unele persoane prezinta convulsii generalizate care afecteaza intregul creier. Altii au unele focale sau partiale care afecteaza doar o parte a creierului, in timp ce altele prezinta ambele tipuri de convulsii.

Daca o persoana are convulsii focale, modul in care acestea pot afecta memoria va depinde de partea creierului in care aceasta se focalizeaza, avand in vedere ca fiecare dintre cele doua emisfere au 4 lobi- occipitalul, parietalul, temporalul si frontalul.

Cum putem ajuta memoria in cazul epilepsiei?

Asistentele de memorie va pot ajuta sa faceti fata problemelor de memorie. Diferitele ajutoare sau mementouri se pot potrivi diferitelor tipuri de probleme de memorie si funcționeaza cel mai bine daca sunt folosite in mod regulat ca parte a unei rutine.

Iata cateva idei in acest sens:

Post it-uri- va pot ajuta sa va amintiti sa faceti diverse activitati. De exemplu, lipiti o astfel de nota la usa de la intrare pentru a va reaminti sa va ridicati cheile inainte de a iesi.

Calendare- folosirea unui calendar poate fi utila, mai ales daca este amplasat undeva unde il puteti vedea deseori si cu usurinta, cum ar fi, spre exemplu, pe usa frigiderului.

Jurnale si liste de tip „to do”- un jurnal va poate ajuta sa pastrati datele intalnirilor, zilele de nastere sau numerele de telefon. Un jurnal poate fi, de asemenea, un mod cat se poate de util pentru inregistrarea momentelor in care aveti convulsii. O lista de tip „to do” poate fi folositoare pentru a va nota sarcinile zilnice. De asemenea, email-urile, telefoanele si diverse aplicatii pot include asemenea liste.

Cu drag,

echipa Ascoiatia EduCare

The post Efectele epilepsiei asupra memoriei appeared first on Asociatia Educare.

Evoluția piramidei alimentare

Psihoped. Ruxandra Ion — Mon, 21 Oct 2019 21:01:14 +0000

Foarte mulți oameni dau vina pe vechea piramidă alimentară pentru epidemia actuală a obezității adulte și infantile, așteptând cu nerăbdare revizuirea acesteia. Însă nu s-au schimbat prea multe în liniile directoare dietetice care alcătuiesc piramida. În schimb, majoritatea modificărilor se referă la modul în care sunt prezentate liniile directoare, făcându-le mai ușor de înțeles, astfel încât oamenii să le poată urmări și să învețe să facă alegeri mai sănătoase.

Vechea piramidă alimentară introdusă în 1992 – ce s-a întâmplat cu ea?

Deși vechea piramidă alimentară părea simplă, multe persoane au înțeles greșit numărul de porții pentru fiecare grup de alimente. Deși, în cazul în care vechea piramidă alimentară a recomandat 6 până la 11 porții din grupul de pâine, majoritatea a crezut că poate consuma până la unsprezece porții ca parte a unei alimentații sănătoase. Cu toate acestea, numărul porțiilor ar trebui să fie determinate de nivelul de activitate și de activitățile întreprinse. De exemplu, femeile sedentare și unii adulți mai în vârstă cu o dietă de 1600 calorii ar fi trebuit să mănânce doar 6 porții din grupul de cereale, în timp ce persoanele mai active cu o dietă de 2 800 de calorii ar putea mânca 11 porții.

Cealaltă mare problemă privitoare la vechea piramidă alimentară a fost aceea că mulți oameni nu au înțeles ce înseamnă cu adevărat o porție. O porție nu este ceea ce poți să mănânci la o masă. Așadar, atunci când mâncați un sandwich cu două felii de pâine, ar trebui să numărați 2 porții din grupul de cereale și nu doar una.

De asemenea, piramida alimentară veche nu a făcut suficient pentru a educa oamenii despre importanța cerealelor integrale. Acest lucru i-a determinat pe oameni să nu mănânce doar prea multe porții de la grupul de pâine, dar, de asemenea, să mănânce cerealele greșite, cum ar fi cerealele rafinate din pâinea albă.

Cea mai mare problemă cu vechea piramidă alimentară a fost totuși aceea că prea mulți oameni nu și-au respectat recomandările. Poate că au mâncat prea multe pâine și paste pentru că acestea păreau a fi cea mai importantă parte a piramidei alimentare, însă nu se mișcau în cadrul piramidei și nu mâncau porțiile recomandate de fructe și legume.

Noua piramidă alimentară

Aparent, noua piramidă alimentară, introdusă în 2005, nu părea mai ușor de înțeles decât cea veche. Deși tot o piramidă, secțiunile pentru fiecare grup de alimente au fost reprezentate de culori și a trebuit să ne bazăm pe o explicație suplimentară pentru a înțelege câte porții din fiecare grup de alimente ar trebui să mâncăm.

Însă noua piramidă alimentară nu mai vorbește despre porții. În schimb, sumele zilnice recomandate pentru fiecare grup sunt exprimate în uncii pentru cereale și carne sau cupe pentru legume, fructe și lapte. Acest lucru are sens pentru lucruri cum ar fi laptele, dar cum știm câte cești de fructe și de legume să le consumăm de obicei în fiecare zi? Sau câte mere sunt într-o ceașcă? Sau cât de multă salată? Știm câte feluri de pâine fac o uncie?

Pentru a elimina orice confuzie pe care o avem despre porții și cantitatea de alimente dintr-o ceașcă sau uncie, trebuie să utilizăm și resursele educaționale care completează noua piramidă alimentară. Aceste sfaturi și resurse pentru fiecare grup de alimente oferă exemple detaliate despre ceea ce înseamnă o ceașcă sau o uncie. De exemplu, o ceașcă de fructe ar putea include un măr mic, o banană mare sau 32 de boabe de struguri fără semințe. Sau o gram de boabe ar fi egală cu o felie de pâine sau o jumătate de pahar de paste gătite.

Piramida alimentară personală

Cea mai mare schimbare în noua piramidă alimentară a fost crearea ei într-un mod interactiv, astfel încât să o personalizăm pe baza vârstei și a nivelului de activitate ale fiecăruia dintre noi. Acest lucru este important deoarece cantitatea de mâncare din fiecare grupă alimentară a piramidei alimentare va depinde în mare măsură de cerințele personale zilnice de calorii, care pot varia de la nivelul de 1000 de calorii al unui copil cu vârsta de 2 ani până la nivelul de calorii 3200 al unui băiat aflat la vârsta adolescenți, care este foarte activ.

MyPlate elimină piramida alimentară

Deși piramida alimentară părea simplă, multe persoane au înțeles greșit gama inițială exprimată în porții pentru fiecare grup de alimente sau nici măcar nu știau ce ar trebui să fie o porție, ceea ce a dus la o mulțime de porțiuni supradimensionate și supraalimentare. Și, din nefericire, planurile piramidale personalizate revizuite nu au fost niciodată capturate.

Indiferent de neajunsurile sale, piramida alimentară a fost retrasă în 2011. În locul său, a apărut MyPlate, un loc simplu pentru a ajuta pe toți să vizualizeze o masă sănătoasă cu cele cinci grupuri de alimente- fructe, legume, cereale, proteine și produse lactate.

Ce a existat înainte de MyPlate și de piramidele alimentare:

⦁ Ghidul celor 7 alimente de bază pentru o alimentație bună: anii 1940

⦁ Principalul ghid alimentar zilnic: 1956 – 1970

⦁ Ghidul alimentar fără probleme: 1979

⦁ Roata alimentară: 1984

The post Evoluția piramidei alimentare appeared first on Asociatia Educare.

Terorile nocturne la copii

Psihoped. Ruxandra Ion — Thu, 10 Oct 2019 20:57:30 +0000

Clasificarea internațională a tulburărilor de somn- AASM din anul 2014- definește para-somnia ca reprezentând „evenimente sau experiențe fizice nedorite care apar în timpul somnului, în somn sau la trezirea din somn”.

Aceste evenimente pot apărea în tranziția de la somn la veghe, de la starea de veghe la somn, în timpul somnului profund și în somnul REM.

Acestea pot implica comportamente complexe, percepții neobișnuite, emoții puternice și experiențe fiziologice puternice, precum răspunsuri de luptă. Aceste evenimente apar în timpul disocierilor de stare de somn, în timpul cărora sunt prezente în același timp mai multe stări de conștiență. De exemplu, o persoană poate fi, de fapt, atât treaz, cât și adormită în același timp.

Terorile de somn sunt la fel de răspândite pentru bărbați și femei și sunt cele mai frecvente la copii și adulți de până la 35 de ani sau mai mici. Ratele de prevalență pot fi de până la 6,5% la copii. Prevalența la adulți este de aproximativ 2,3% și doar aproximativ 1% la adulții mai în vârstă de 65 de ani sau mai mult.

Cercetătorii din Marea Britanie au avertizat că coșmarurile regulate în copilărie pot fi semne de avertizare timpurie a tulburărilor psihotice.

Studiul întreprins de ei a arătat că majoritatea copiilor au coșmaruri, dar cele persistente pot fi un semn de ceva mai grav. Studiul a urmărit 6.800 de copii cu vârsta de până la vârsta de 12 ani, acesta fiind un studiu important care ar putea ajuta oamenii să detecteze semnele precoce ale bolilor mintale.

Părinții au fost întrebați în mod regulat despre orice probleme de somn la copiii lor și, la sfârșitul studiului, copiii au fost evaluați pentru experiențe psihotice cum ar fi halucinații, iluzii și sentimentul că gândurile lor erau controlate.

De asemenea, acest studiu a mai arătat că majoritatea copiilor au avut coșmaruri la un moment dat, dar, în 37% din cazuri, părinții au raportat probleme cu coșmarurile de mai mulți ani succesiv. Unul din 10 copii au avut terori de noapte, în general între vârsta de 3 și 7 ani.

Terorile nocturne apar în stadiile 3 și 4 de somn non-REM și sunt clasificate ca o tulburare de trezire parțială împreună cu treziri confuze și somnambulism. Acestea au tendința să se întâmple atunci când copiii tranziționează un somn mai ușor sau chiar în stare de veghe.

Se pare că există o predispoziție genetică pentru a avea acest tip de para-somnie.

Un studiu realizat pe 323 de perechi de gemeni a arătat de 6 ori incidența în cazul gemenilor identici față de cei fraterni, iar un alt studiu a arătat mai mult de două ori probabilitatea terorilor de noapte în cazul copilului unui părinte somnambulist. Există declanșatori comuni pentru aceste treziri, inclusiv apnee obstructivă de somn, sindromul piciorului neliniștit și reflux. Eliminarea declanșatorului poate opri para-somnia. Anxietatea, somnul scăzut și febra s-au dovedit, de asemenea, a fi factori declanșatori. Para-somniile de trezire parțială apar în mod obișnuit în timpul copilăriei timpurii și trec treptat cu timpul, odată cu scăderea nivelului de somn lent, existând foarte puțini adolescenți și adulți care le au.

Terorile nocturne pot fi foarte impresionante și înfricoșătoare pentru părinți.

Copilul pare să adoarmă, când, brusc, începe să țipe. Fața lui este roșie și transpiră abundent, reflectând creșterea activității sistemului nervos autonom. Pulsul îi crește foarte mult.

Unii copii pot chiar să sară din pat, ca și cum ar fugi de un monstru invizibil și sunt inconsolabili sau foarte confuzi și dezorientați dacă se trezesc. În cele din urmă, după 10-20 de minute de teroare aparentă, ei readorm și nu își vor mai aminti dimineața evenimentul.

Se crede că terorile nocturne apar de la 1% la 6,5% dintre copiii mici și în aproximativ 2,5% după adolescență.

Din nou, pare să existe o predispoziție genetică substanțială. Acestea sunt, de obicei, rare și benigne, care pot apărea probabil o dată sau de două ori pe lună, astfel încât reasigurarea părinților este de obicei tot ceea ce este necesar.

Atunci când apare o problemă, ca părinți, primul pas este să vă asigurați că copilul are un somn adecvat. Copiii mici au nevoie de somn în timpul zilei, dar mulți nu au timp să facă acest lucru. Abordarea celorlalți declanșatori potențiali este, de asemenea, un pas important în gestionarea unor terori de noapte semnificative.

În cele din urmă, există cazuri de reacții severe refractare, expunând uneori copilul la risc de rănire, caz care necesită o sedare scăzută pentru câteva luni.

Deși nu există rapoarte concludente, trezirea planificată înainte de ora tipică producerii evenimentului, urmată de reasigurare și permiterea copilului să readoarmă liniștit poate ajuta.

Cu drag,

echipa EduCare

The post Terorile nocturne la copii appeared first on Asociatia Educare.