Iată câteva dintre „pumnalele” care pot dărâma un părinte al cărui copil are autism. Iar părinții care se afla în aceeași situație ca a mea înțeleg foarte bine ce vreau să spun și, mai ales, să transmit. Motivele rostirii lor pot fi atât de variante și, poate de cele mai multe ori, intenția nu a fost nicidecum una rea, însă asta nu face ca durerea să fie mai mică sau să dispară:

⦁ E așa păcat că nu ai știut că avea autism când s-a născut, ca să-l fi pus într-o instituție înainte de a te lega cu el/ ea.

⦁ Există școli și locuri speciale pentru copii ca el/ea.

⦁ Îmi pare rău, dar copilul tău mi-l face pe al meu să nu se simtă confortabil, așa că o să te rog să nu îl/ o mai aduci la petrecere.

⦁ A…deci te gândești să ai alt copil. Poate că ar trebui să afli dinainte ce sex are și să avortezi dacă e băiat…(aproximativ 90% dintre toți copiii născuți cu autism sunt de sex masculin)

⦁ Mi-e teamă ca nu cumva vreuna dintre fetele mele să aibă vreun copil cu autism. Sper ca, până atunci, să existe un test prenatal pentru asta. În mod sigur le voi spune să avorteze.

⦁ Cred că persoanele cu dizabilități ar trebui să trăiască, să muncească și să interacționeze împreună, nu crezi? Așa, pot să fie cu cei ca ei.

⦁ Oh, ești o adevăarată sfântă/ un adevărat sfânt!!