Iată câteva dintre „pumnalele” care pot dărâma un părinte al cărui copil are autism. Iar părinții care se afla în aceeași situație ca a mea înțeleg foarte bine ce vreau să spun și, mai ales, să transmit. Motivele rostirii lor pot fi atât de variante și, poate de cele mai multe ori, intenția nu a fost nicidecum una rea, însă asta nu face ca durerea să fie mai mică sau să dispară:

⦁ E așa păcat că nu ai știut că avea autism când s-a născut, ca să-l fi pus într-o instituție înainte de a te lega cu el/ ea.

⦁ Există școli și locuri speciale pentru copii ca el/ea.

⦁ Îmi pare rău, dar copilul tău mi-l face pe al meu să nu se simtă confortabil, așa că o să te rog să nu îl/ o mai aduci la petrecere.

⦁ A…deci te gândești să ai alt copil. Poate că ar trebui să afli dinainte ce sex are și să avortezi dacă e băiat…(aproximativ 90% dintre toți copiii născuți cu autism sunt de sex masculin)

⦁ Mi-e teamă ca nu cumva vreuna dintre fetele mele să aibă vreun copil cu autism. Sper ca, până atunci, să existe un test prenatal pentru asta. În mod sigur le voi spune să avorteze.

⦁ Cred că persoanele cu dizabilități ar trebui să trăiască, să muncească și să interacționeze împreună, nu crezi? Așa, pot să fie cu cei ca ei.

⦁ Oh, ești o adevăarată sfântă/ un adevărat sfânt!!

Deoarece prietenii imaginari îi ajută să înțeleagă noua realitate cu care se confruntă pe măsură ce cresc. Ei îi ajută să se adapteze la lumea înconjurătoare, cerințele, ritmul și toate caracteristicile sale plăcute și, în special, mai puțin plăcute.

Prietenii imaginari îi pot ajuta pe copiii noștri în multe feluri:

Ei îi ajută să își elibereze sentimentele și emoțiile, fie ele pozitive sau negative. Îi ajută pe copii să își proiecteze conflictele, fricile și fobile în ei, prietenii imaginari. Spre exemplu, ei pot spune:

“Mami, Samy (prietenul imaginar) nu vrea să folosească toaleta.”

De fapt, ei vor să transmită faptul că le este frică să renunțe la pamperși.

Și tot prietenii imaginari sunt aceia care îi ajută pe copii să îți regleze emoțiile. Să presupunem că același Samy are dificultăți în a-și împărți jucăriile cu alți copii. Poți folosi această ocazie să îți întrebi copilul de ce crede el că Samy are aceste dificultăți, în acest fel, copilul tău fiind mult mai dispus să îți spună și să îți explice, dacă el nu se simte direct vizat sau acuzat. În locul lui, este Samy cel care are nevoie de corectări și el îl poate ajuta pe Samy să împartă și, în cadrul acestui proces, să se învețe pe el însuși să împartă.

Prietenii imaginari îi ajută pe copii să vadă punctele de vedere ale altora. Chiar dacă prietenul său este unul imaginar, copilul învață să vadă lucrurile și din alte perspective sau puncte de vedere ale celorlalți. Dacă lui Samy îi este teamă să facă ceva, îți poți învăța copilul cum să îl ajute pe Samy să traverseze o situație dificilă. Așa, el va învăța că mai sunt și alte multe moduri de a face un anumit lucru în afara propriului mod de a-l face.

De asemenea, prietenii imaginari pot insufla copilului un sentiment de siguranță și de încredere. Odată ce și-a condus prietenul imaginar printr-o situație dificilă și odată ce Samy a reușit, copilul tău va vedea că fricile și alte probleme nu sunt obstacole care nu se pot depăși.

Un prieten imaginar poate fi un semn al nevoii copilului tău are nevoie de prieteni reali cu care să se joace. Copiii care sunt mai predispuși să își dezvolte prieteni imaginari sunt cei fără frați și surori, sau cu frați și surori mai mari sau care își petrec prea mult timp cu adulții.

Unele studii arată că tind să își dezvolte prieteni imaginari copiii cu un nivel de inteligență peste medie.

Dacă copilul tău se simte singur el poate fi predispus să aibă prieteni imaginari. De fapt, aceștia pot reprezenta un mare avantaj pentru dezvoltarea cognitiva si sociala a copilului tău.

⦁ Copiii cu prieteni imaginari au abilități sociale mai bune și sunt capabili să își facă prieteni reali.

⦁ Ei tind să fie mai puțin timizi decât alți copii.

⦁ Ei dezvoltă abilități de comunicare care tind să fie peste medie.

⦁ Ei dezvoltă o mai bună gândire și abilități cognitive.

⦁ Ei devin adulți mai creativi și mai empatici și vor fi mai aproape de artă, poezie, muzică sau orice alt tip de expresie artistică.

Doar pentru că copilul tău vorbește cu cineva pe care nu îl poți auzi sau vedea, nu înseamnă că trebuie să fugi îngrijorat la cel mai apropiat psihiatru. Este destul de comun să ai un prieten imaginar atunci când ai sub 7 ani. Cu toate acestea, este important ca părinții să nu se amestece sau să-și ridiculizeze copilul pentru imaginația sa productivă.

Chiar dacă tu crezi că este drăguț și amuzant că copilul tău are un prieten imaginar, nu-i stimula și nici reprima relația cu „Samy”. Pur și simplu, observă astfel încât să știi dacă acest prieten are o influență bună sau rea asupra copilului. Ascultând cu atenție conversațiile pe care le are cu prietenul său imaginar, vei putea să îți cunoști mai bine copilul și vei fi capabil să te amesteci doar atunci când devine necesar.

Părinții ar trebui, de asemenea, să limiteze timpul petrecut de copilul lor cu prietenul lor imaginar. Permite-i să se joace și să vorbească cu „Samy”, dar nu lăsa această relație să devină singura lui sursă de socializare. Scoate-ți copilul în parc, joacă-te cu el sau du-l într-un loc în care se află mulți copii de vârsta sa.

Majoritatea copiilor se va despărți de prietenii imaginari de îndată ce va începe școala sau de îndată ce se va afla în jurul altor copii. Cu toate acestea, chiar dacă prietenul imaginar al copilului tău se află încă în timpul școlii, nu există niciun motiv real de îngrijorare, cu excepția cazului în care:

⦁ Copilul tău petrece atât de mult timp în lumea fanteziei, încât nu are nici un interes să interacționeze cu colegii săi.

⦁ Prietenul imaginar îi împiedică socializarea cu alți copii.

⦁ Începi să observi că copilul tău dobândește comportamente agresive din cauza acestei relații.

⦁ Lumea lui fantastică devine realitatea lui.

⦁ Prietenul imaginar îi spune copilului să facă lucruri care sunt periculoase pentru el sau pentru alții.

⦁ Dacă regăsești aceste caracteristici la copilul tău, căută ajutorul unui specialist.

De aceea, azi, ne-am gândit să vă prezentăm una din cauzele mai puțin știute, totuși, des întâlnite. Și anume, Sindromu Einstein.

Mai precis, Sindromul Einstein, patentat de către de Sowell și Camarata ajută la explicarea acelei categorii de copii care vorbesc târziu. Sindromul a fost numit după Albert Einstein, pentru că acesta a început să vorbească foarte târziu și a afișat toate caracteristicile pe care copiii cu o astfel de manifestare le afișează în mod obișnuit.

Se crede că acești copii vorbesc târziu, deoarece anumite părți ale creierului se dezvoltă într-un ritm mult mai rapid decât în cazul altor copii. Drept urmare, vorbirea lor are de suferit. Această este ceea ce se crede că s-a întâmplat și în cazul lui Albert Einstein.

Există diferite aspecte ale vieții acestor copii care par să urmeze un model. Copiii nu sunt sociabili cu colegii lor, sunt foarte încăpățânați, deprinderea de a-și face nevoile la oliță se dezvoltă de obicei mai târziu decât în cazul altor copii și, de obicei, sunt mari gânditori analitici. Și, de asemenea, tind să provină din medii familiale similare. Părinții, bunicii și unchii sau mătușile lor sunt în trei profesii diferite: muzicieni, matematicieni (gânditori analiști) și ingineri.

Și, cel mai important, acești copii nu suferă de tulburări de vorbire subiacente. Auzul lor este bun și nu au abilități motorii care să le afecteze discursul.

Sindromul Einstein este unul extrem de specific în privința faptului că respectivul copilul nu are alt diagnostic. Copiii care au sindromul Einstein au fost testați pentru: disfuncții ale auzului, probleme funcționale ale limbii, toate celelalte tulburări de vorbire și limbă, tulburări neurologice, apraxie, ADD și ADHD, Sindromul Down, PDD-NOS și, evident, comparația numărul 1 a acestui sindrom, autismul.

Însă, foarte important de știut: copiii autiști nu pot împărtăși acest diagnostic.

⦁ 12 luni- copilul este capabil să rostească unul până la 5 cuvinte reale

⦁ 14 luni- copilul este capabil să spună 7 cuvinte reale, deși poate avea până la 20 de cuvinte care sunt înțelese doar de către familie. De asemenea, copilul folosește inflexiuni pentru a deduce o întrebare

⦁ 16 luni – copilul folosește mai multe sunete consonante comune (cum ar fi t, d, n, w și h)

⦁ 18 luni – copilul poate să spună și să folosească între 50 – 75 de cuvinte

⦁ 20 de luni – copilul învață circa 10 cuvinte noi pe zi

⦁ 18 – 24 de luni – copilul pune acum împreună două combinații de cuvinte

⦁ 25 – 30 de luni – copilul este capabil să construiască propoziții și poate începe să folosească timpuri adecvate

⦁ 31 – 36 de luni – copilul este capabil să poarte o conversație pe larg, iar străinii îl pot înțelege

Luna decembrie este una bogată în evenimente. Și, lăsând deoparte că, măcar în această lună, mai cu toții ne gândim poate mai mult și cu mai multă empatie la cei din jurul nostru și la fapte bune, luna decembrie este, de asemenea, una importantă pentru persoanele cu dizabilități.

Pe data de 3, am sărbătorit Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități a cărei temă, anul acesta, a fost împuternicirea persoanelor cu dizabilități și asigurarea incluziunii și egalității pentru o dezvoltare echitabilă, incluzivă și sustenabilă, ca parte a Agendei 2030 pentru o Dezvoltare Durabilă, document care se angajează și pledează pentru a „NU LĂSA PE NIMENI ÎN URMĂ”.

La o săptămână distanță, am sărbătorit Ziua Internațională a Drepturilor Omului, ziua care comemorează adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului și importanța apărării acestora pentru noi toți, din toate colțurile planetei, pentru a beneficia de identitatea și demnitatea noastră.

Personal, consider că fiecare persoană este născută cu un scop și cu abilitatea de a oferi ceva într-un fel sau altul celorlalți și lumii întregi.

Și mai cred că este inevitabil ca unii dintre noi să aibă mai multe nevoi decât alții. Dar asta nu înseamnă excluderea lor, refuzul de a-i integra, de a-i accepta, discriminarea, oprimarea, marginalizarea sau orice formă negativă de relaționare și organizare socială.

De-a lungul vremii, s-a dezbătut mult subiectul integrării copiilor cu nevoi speciale în învățământul de masă și această dezbatere- din păcate!- încă continuă, punându-se prea multe piedici și găsindu-se mult prea multe motive contra.

În urma experienței mele, pot afirma acum cu cea mai mare siguranță, argumentat și dovedit că această integrare nu doar că este cât se poate de posibilă, ci și are avantaje nebănuite pentru toate părțile implicate. De aceea, mi-am făcut o misiune profesională și de viață privitoare la integrarea copiilor cu nevoi speciale în toate aspectele și nivelurie sociale, iar aceasta începe, evident, de la nivelul de școlarizare.

Și pentru că sunt atât de multe de spus, o să încep azi prin a vă prezenta beneficiilor copiilor cu dizabilități, urmând ca, într-un material ulterior, să vi le prezint și pe cele ale celorlalți copiilor din învățământul de masă și al sistemului de învățământ în general.

Elevii cu nevoi speciale au mai multe oportunități de creștere academică, deoarece au un acces mai mare la curriculumul de masă. Astfel, cu o expunere mai mare la provocările învățării, ei au șanse ridicate de a face pași mai mari de dezvoltare și integrare deplină.

Copiii cu nevoi speciale și, prin urmare, cu dificultăți de lectură, beneficiază foarte mult de includerea în învățământul de masă. De remarcat și demn de menționat este și faptul că nivelurile de lectură ale colegilor lor de clasă cresc, de asemenea. Unul dintre copiii cu care am lucrat avea problema de auz și dificultăți de exprimare. La câteva luni după integrarea lui într-o clasă de masă, m-a uimit când l-am auzit vorbind cu o fluență și o pronunție net îmbunătățite. Întrebându-l cum a reușit asta, mi-a mărturisit că a învățat să vorbească corect și să se exprime cu fluență ascultându-și colegul de bancă.

Integrarea în învățământul de masă a copiilor cu nevoi speciale înseamnă și sau mai ales șansa de a interacționa cu colegii lor din sălile de curs de masă. Un astfel de joc este o modalitate de a dezvolta abilități de socializare adecvate pentru orice copil și este absolut indispensabilă! Modelarea rolului ajută la cultivarea abilităților sociale.

Curriculumul de masă le oferă copiilor cu nevoi speciale mai multe șanse de a dobândi abilitățile care nu sunt neapărat incluse într-un curriculum creat pentru cei cu nevoi speciale. De exemplu, mai multe concepte matematice sunt incluse într-un curriculum de masă decât într-unul destinat copiilor cu mai multe nevoi.

Părinții ai căror copii au nevoi speciale sunt adesea motivați să se angajeze voluntar în comunitatea școlară a copilului și să se implice și mai mult în nevoile copilului lor ce privesc activitățile școlare. Spre exemplu, mama unui copil cu autism pe care l-am tratat și care avea foarte multe probleme în acceptarea statutului copilului său, odată cu integrarea lui în învățământul de masă, s-a implicat în permanență în toate activitățile. Acest lucru a fost benefic atât pentru ea cât și pentru copilul ei, deoarece a avut o mai mare conștientizare, recunoaștere și acceptare a statutului copilului ei, cât și a modului în care funcționa școala, așa, fiind în măsură să-și ajute copilul acasă.

A fi într-un mediu de masă, pentru copiii cu dizabilități înseamnă infinit mai multe posibilități, niveluri și planuri de a putea socializa, ori, aceasta creează o șansă mai mare de acceptare a lor în comunitate. De cele mai multe ori, ceilalți copii îi acceptă pe deplin odată ce nevoile și caracteristicile lor sunt explicate.

Fiind într-un mediu obișnuit, copiilor cu nevoie speciale li se induce o doză considerabilă de respect față de sine și încredere. Stima lor de sine primește un mare impuls atunci când sunt se află alături de colegii lor din mediul de învățământ de masă.

Având aceleași experiențe ca și colegii lor, într-un mediu obișnuit, înseamnă că acești copii cu dizabilități sunt pregătiți pentru rigorile vieții adulte. Ei sunt astfel înarmați cu seturile de abilități sociale și emoționale necesare pentru a face față cu succes vieții adulte.

Dacă copiii cu nevoi speciale au aceleași seturi de competențe dezvoltate ca și colegii lor din școlile de masă, ei sunt, de asemenea, și mai bine pregătiți să contribuie și să se manifeste ulterior ca membri viabili ai pieței forței de muncă.

Indiferent că sunteți părinți, rude, prieteni sau îndrumători ai copiilor cu dizabilități, voi ce alte beneficii considerați că apar în urma integrării lor în școlile de masă?