Cu siguranță, cunoașteți sau ați auzit cel puțin o dată de situații în care copii , deși ajunși la o vârstă în care, de obicei, majoritatea se exprimă verbal foarte bine, ei nu vorbesc deloc. Iar de aici o sumedenie de supoziții, temeri, posibile diagnostice, în fine, o cavalcadă emoțională și mentală a părinților care, pe bună dreptate, sunt îngrijorați pentru copilul lor și vor să afle motivul pentru care acesta nu vorbește.
De aceea, azi, ne-am gândit să vă prezentăm una din cauzele mai puțin știute, totuși, des întâlnite. Și anume, Sindromu Einstein.
Mai precis, Sindromul Einstein, patentat de către de Sowell și Camarata ajută la explicarea acelei categorii de copii care vorbesc târziu. Sindromul a fost numit după Albert Einstein, pentru că acesta a început să vorbească foarte târziu și a afișat toate caracteristicile pe care copiii cu o astfel de manifestare le afișează în mod obișnuit.
Se crede că acești copii vorbesc târziu, deoarece anumite părți ale creierului se dezvoltă într-un ritm mult mai rapid decât în cazul altor copii. Drept urmare, vorbirea lor are de suferit. Această este ceea ce se crede că s-a întâmplat și în cazul lui Albert Einstein.
Există diferite aspecte ale vieții acestor copii care par să urmeze un model. Copiii nu sunt sociabili cu colegii lor, sunt foarte încăpățânați, deprinderea de a-și face nevoile la oliță se dezvoltă de obicei mai târziu decât în cazul altor copii și, de obicei, sunt mari gânditori analitici. Și, de asemenea, tind să provină din medii familiale similare. Părinții, bunicii și unchii sau mătușile lor sunt în trei profesii diferite: muzicieni, matematicieni (gânditori analiști) și ingineri.
Și, cel mai important, acești copii nu suferă de tulburări de vorbire subiacente. Auzul lor este bun și nu au abilități motorii care să le afecteze discursul.
Sindromul Einstein este unul extrem de specific în privința faptului că respectivul copilul nu are alt diagnostic. Copiii care au sindromul Einstein au fost testați pentru: disfuncții ale auzului, probleme funcționale ale limbii, toate celelalte tulburări de vorbire și limbă, tulburări neurologice, apraxie, ADD și ADHD, Sindromul Down, PDD-NOS și, evident, comparația numărul 1 a acestui sindrom, autismul.
Însă, foarte important de știut: copiii autiști nu pot împărtăși acest diagnostic.
Iată în continuare o listă de verificare a dezvoltării medii a copiilor, care să vă ajute și să vă ofere o imagine realistă asupra dezvoltării copiilor dumneavoastră, scăpându-vă de stresul și grijile atâtor informații eronate sau greșit interpretate care circulă în diverse medii:
⦁ 12 luni- copilul este capabil să rostească unul până la 5 cuvinte reale
⦁ 14 luni- copilul este capabil să spună 7 cuvinte reale, deși poate avea până la 20 de cuvinte care sunt înțelese doar de către familie. De asemenea, copilul folosește inflexiuni pentru a deduce o întrebare
⦁ 16 luni – copilul folosește mai multe sunete consonante comune (cum ar fi t, d, n, w și h)
⦁ 18 luni – copilul poate să spună și să folosească între 50 – 75 de cuvinte
⦁ 20 de luni – copilul învață circa 10 cuvinte noi pe zi
⦁ 18 – 24 de luni – copilul pune acum împreună două combinații de cuvinte
⦁ 25 – 30 de luni – copilul este capabil să construiască propoziții și poate începe să folosească timpuri adecvate
⦁ 31 – 36 de luni – copilul este capabil să poarte o conversație pe larg, iar străinii îl pot înțelege
Cu dragoste,
mereu,
Echipa Asociația Edu Care