Iată câteva dintre „pumnalele” care pot dărâma un părinte al cărui copil are autism. Iar părinții care se afla în aceeași situație ca a mea înțeleg foarte bine ce vreau să spun și, mai ales, să transmit. Motivele rostirii lor pot fi atât de variante și, poate de cele mai multe ori, intenția nu a fost nicidecum una rea, însă asta nu face ca durerea să fie mai mică sau să dispară:

⦁ E așa păcat că nu ai știut că avea autism când s-a născut, ca să-l fi pus într-o instituție înainte de a te lega cu el/ ea.

⦁ Există școli și locuri speciale pentru copii ca el/ea.

⦁ Îmi pare rău, dar copilul tău mi-l face pe al meu să nu se simtă confortabil, așa că o să te rog să nu îl/ o mai aduci la petrecere.

⦁ A…deci te gândești să ai alt copil. Poate că ar trebui să afli dinainte ce sex are și să avortezi dacă e băiat…(aproximativ 90% dintre toți copiii născuți cu autism sunt de sex masculin)

⦁ Mi-e teamă ca nu cumva vreuna dintre fetele mele să aibă vreun copil cu autism. Sper ca, până atunci, să existe un test prenatal pentru asta. În mod sigur le voi spune să avorteze.

⦁ Cred că persoanele cu dizabilități ar trebui să trăiască, să muncească și să interacționeze împreună, nu crezi? Așa, pot să fie cu cei ca ei.

⦁ Oh, ești o adevăarată sfântă/ un adevărat sfânt!!

De aceea, azi, ne-am gândit să vă prezentăm una din cauzele mai puțin știute, totuși, des întâlnite. Și anume, Sindromu Einstein.

Mai precis, Sindromul Einstein, patentat de către de Sowell și Camarata ajută la explicarea acelei categorii de copii care vorbesc târziu. Sindromul a fost numit după Albert Einstein, pentru că acesta a început să vorbească foarte târziu și a afișat toate caracteristicile pe care copiii cu o astfel de manifestare le afișează în mod obișnuit.

Se crede că acești copii vorbesc târziu, deoarece anumite părți ale creierului se dezvoltă într-un ritm mult mai rapid decât în cazul altor copii. Drept urmare, vorbirea lor are de suferit. Această este ceea ce se crede că s-a întâmplat și în cazul lui Albert Einstein.

Există diferite aspecte ale vieții acestor copii care par să urmeze un model. Copiii nu sunt sociabili cu colegii lor, sunt foarte încăpățânați, deprinderea de a-și face nevoile la oliță se dezvoltă de obicei mai târziu decât în cazul altor copii și, de obicei, sunt mari gânditori analitici. Și, de asemenea, tind să provină din medii familiale similare. Părinții, bunicii și unchii sau mătușile lor sunt în trei profesii diferite: muzicieni, matematicieni (gânditori analiști) și ingineri.

Și, cel mai important, acești copii nu suferă de tulburări de vorbire subiacente. Auzul lor este bun și nu au abilități motorii care să le afecteze discursul.

Sindromul Einstein este unul extrem de specific în privința faptului că respectivul copilul nu are alt diagnostic. Copiii care au sindromul Einstein au fost testați pentru: disfuncții ale auzului, probleme funcționale ale limbii, toate celelalte tulburări de vorbire și limbă, tulburări neurologice, apraxie, ADD și ADHD, Sindromul Down, PDD-NOS și, evident, comparația numărul 1 a acestui sindrom, autismul.

Însă, foarte important de știut: copiii autiști nu pot împărtăși acest diagnostic.

⦁ 12 luni- copilul este capabil să rostească unul până la 5 cuvinte reale

⦁ 14 luni- copilul este capabil să spună 7 cuvinte reale, deși poate avea până la 20 de cuvinte care sunt înțelese doar de către familie. De asemenea, copilul folosește inflexiuni pentru a deduce o întrebare

⦁ 16 luni – copilul folosește mai multe sunete consonante comune (cum ar fi t, d, n, w și h)

⦁ 18 luni – copilul poate să spună și să folosească între 50 – 75 de cuvinte

⦁ 20 de luni – copilul învață circa 10 cuvinte noi pe zi

⦁ 18 – 24 de luni – copilul pune acum împreună două combinații de cuvinte

⦁ 25 – 30 de luni – copilul este capabil să construiască propoziții și poate începe să folosească timpuri adecvate

⦁ 31 – 36 de luni – copilul este capabil să poarte o conversație pe larg, iar străinii îl pot înțelege