Centru de Terapie si Recuperare pentru Copii cu nevoi speciale
Suntem o organizatie non-profit cu misiunea de a oferi fiecarui copil cu nevoi speciale suportul, prietenia si incluziunea pe care o merita.
Suntem o organizație non-profit care are misiunea de a oferi fiecărui copil cu nevoi speciale suportul, prietenia și incluziunea pe care o merită!
Asociația EduCare a apărut din dorința cât se poate de firească de a ajuta, de a acorda suportul permanent și personalizat oricărui copil cu nevoi speciale și familiilor acestora. De aceea, activăm în domeniul psiho-socio-emoțional al copilului încă de la faza de puericultură (0-2 ani) utilizand mijloace de ludo-terapie și terapii psihomotrice, iar pentru părinții ori reprezentații legali ai acestora, oferim o mai bună informare prin resurse, workshop-uri și ateliere create special pentru ei, susținute de specialiști din domeniul psihologiei, medicinii și kinetoterapiei.
Credem cu tărie că în fiecare persoană există un suflet, există bunătate, lumina și dorința de a ajuta. Noi, cei de la Asociația EduCare, știm că sufletul fiecaărui copil este egal și vrednic de iubire nelimitată și necondiționată.Iubirea este lucrul care ne determină comportamentul.

VIZIUNEA noastră este participarea și suportul pentru dezvoltarea comunităților și a unei societăți în care acțiunile fiecăruia dintre noi sunt voluntare, neîngrădite, izvorâte din adevărată dorința de implicare și ajutor pentru celălalt. O comunitate și o societate asemenea unei mari familii în care membrii săi sunt alături unul de celălalt pentru că așa simt și cred, nu pentru că...trebuie și în care sănătatea, educația, siguranța, responsabilitatea socială și individuală conduc la creșterea și dezvoltarea fiecăruia dintre noi și a potențialului pe care fiecare îl are.
Noi CREDEM că fiecare om, indiferent de vârstă, sex, statut social, material, profesional ș.a.m.d. are potențial. Doar că, de cele mai multe ori, are nevoie să li se ofere suportul și ghidarea necesare.
Pentru noi, copiii cu nevoi speciale sunt doar acei copii minunați ale căror comori pe care le poartă cu sine au nevoie de mai mult suport și de un ghid atent și dedicat în călătoria lor spre autodescoperire, devenire, creștere și o viață așa cum o simt și de care au nevoie.

Promovăm și susținem cu toată puterea noastră și prin toate activitățile pe care le desfășurăm:
⦁ promovarea și apărarea drepturilor fundametale ale tuturor persoanelor cu nevoi speciale
⦁ responsabilitatea socială
⦁ respectul
⦁ empatia
⦁ altruismul
⦁ deschiderea
⦁ integritatea
⦁ acțiunea
⦁ perseverența
⦁ implicarea
⦁ generozitatea
⦁ lipsa oricărei forme de discriminare și izolare
⦁ integrarea
⦁ conștientizarea
⦁ educația și educarea

Lucram individual cu fiecare familie pentru a intelege nevoile specifice ale acestora
CE FACEM NOI
Educatie
Formarea si implicarea parintilor in procesul de implementare, monitorizare si evaluare a programelor de dezvoltare pentru copiii aflati in Centrul de zi EduCare.
Este important ca cei mici si mari sa fie incurajati si sustinuti cu dragoste in activitatile educationale iar parintii sa inteleaga ca au un rol definitoriu in dezvoltarea lor.
Siguranta
Prevenirea abandonului copilului cu dizabilitati si sprijinirea parintilor in procesul de adaptare, creascand stima de sine a parintelui si ajutandu-I sa gandeasca pozitiv.
Implicare Comunitara
Informarea si sensibilizarea comunitatii pentru intelegerea, acceptarea si integrarea copiilor cu dizabilitati si a familiilor acestora.
Preventie
Identificarea cazurilor de copii care se inadreaza in scopul propus de asociatie si stabilirea nevoilor particulare fiecarui caz selectat, asigurand recuperarea copilului prin programe de interventie timpurie.
Pentru prietenii adevarate fara teama de a fi judecati in activitati-grupuri suport
FACILITATILE NOASTRE
Cabinet Logopedie
Camera Senzoriala
Cabinet Kinetoterapie
Cabinet Psihologic
Oricine poate face diferenta
Faceti o schimbare în viata unui copil cu nevoi speciale
PROIECTELE NOASTRE
Floortime este o terapie bazata pe relatii, pentru copiii cu autism pe care ne-am dorit sa o implementam ca program continuu in cadrul Centrului EduCare.
Interventia se numeste "Floortime" deoarece terapeutul se aseaza pe podea cu copilul pentru a se juca si a interactiona cu acesta la nivelul lui, urmandu-I exemplul.
Floortime nu functioneaza izolat asupra abilitatilor de vorbire, motorii sau cognitive ci se adreseaza acestor domenii prin concentrarea pe
dezvoltarea emotionala.
Scopul este, pe scurt, ajutarea copiilor sa-si extinda „cercurile de comunicare”.
In general, aceasta metoda incurajeaza copiii cu autism sa isi atinga potentialul lor maxim si dezvolta ideea de „cine sunt eu”, mai degraba decat „ce spune diagnosticul meu”.

"Out and About" este un proiect ce a debutat o data cu venirea primaverii si care va continua pe tot parcursul anului 2023. Acest proiect este implementat in contextul terapiei de integrare senzoriala si se desfasoara in Parcul Moghioros din Sectorul 6, ca sesiuni de activitati senzoriale in natura, o data la doua saptamani, pentru un grup de 4 copii cu afectiuni de procesare senzoriala si ADHD.
Expunerea la diferite experiente senzoriale ajuta copiii sa invete sagestioneze mai bine o varietate de senzatii, in plus ii va invata sa interactioneze mai bine cu lumea exterioara.
Natura va fi aliatul nostru pe parcursul celor 4 anotimpuri si ne va ajuta sa prezentam activitati motivante si distractive, ceea ce va creste probabilitatea ca, copiii sa isi doreasca sa fie implicati, sa lucreze si sa invete noi abilitati.
Obiective
• stimularea creierului si imbunatatirea sistemelor de procesare
• senzoriala
• imbunatatirea coordonarii, a abilitatilor motorii fine si grosiere
• imbunatatirea abilitatilor sociale, in special comunicarea
• imbunatatirea procesului de invatare( avand implicate toate simturile)
• diminuarea crizelor de tantrum datorate hipersensibilitatii senzsoriale

“Scoala este si a mea” este o campanie de acceptare a copiilor cu autism in scolile de masa ce are ca obiectiv pregatirea profesorilor din scolile de masa pentru o mai buna gestionare a situatiilor in care vor avea un copil cu autism in clasa.
• Specialistii Centrului de zi EduCare au redactat un suport informational ce a fost distribuit profesorilor de clase primare, din 3 scoli de masa din Sectorul 6.
• Acest suport cuprinde informatii pe intelesul oricui despre cum functioneaza mintea unui copil cu autism, despre nevoile acestuia si sfaturi despre cum sa stabileasca o relatie pozitiva intre copilul cu dizabilitati si colegii lui.
• In cadrul vizitelor din cadrul acestor scoli am discutat si cu elevii despre cum percep ei un copil cu autism si am incercat sa le transmitem cat mai multe informatii legate de curiozitatile pe care acestia le-au avut.

Obiectivul Proiectului “A Taste of Independence” este cresterea abilitatilor copiilor cu autism de a face fata stimulilor cu care vin in contact si care i-ar putea impiedica sa socializeze sau sa se hraneasca, imbunatatirea relatiei cu gravitatia si reducerea defensivitatii senzoriala; concret de a creste calitatea vietii pentru acesti copii si familiile lor.
• Camera senzoriala EduCare a fost completata cu echipamente si materiale senzoriale si ofera un mediu care permite copiilor si terapeutilor sa controleze, manipuleze, reduca sau intensifice stimularea intr-un mediu sigur.
• Terapeutii nostri utilizeaza o gama larga de obiecte si materiale pentru stimularea terapeutica a simturilor primare pentru a reduce anxietatea si a minimiza comportamentele socio- emotionale tinta.
• Centrul de zi EduCare foloseste acesta camere alaturi de programe pentru interventie timpurie, terapii specializate si individualizate si servicii educationale, care conduc la dezvoltarea globala a copiilor.
• Terapia senzoriala este facilitata de terapeutii instruiti ai Asociatie EduCare si abordeaza dificultatile legate de simturi, cum ar fi sensibilitatea la zgomot, sensibilitatea tactila, sensibilitatea la gusturi si texturi, sensibilitatea vizuala si proprioceptiva.

“Clubul Reusitelor” are ca obiectiv deprinderea abilitatilor de viata independenta si formarea increderii in sine pentru copiii cu dizabilitati din cadrul Centrului de zi EduCare.
Clubul Reusitelor nu inseamna altceva decat sustinerea de ateliere de grup si crearea unui loc magic in care, pret de 50 de minute, copiii se vor simti “normali”, isi vor face prieteni noi, vor invata prin joc sa socializeze ca orice copil tipic din comunitate, isi vor descoperi pasiuni care (speram noi) ii vor conduce catre integrarea profesionala la maturitate.
Atelierele sunt sustinute de specialistii centrului care vor adapta activitatile in functie de abilitatile pe care vor sa le predea.
Tinand cont de obiectivul Clubului Reusitelor specialistii abordeaza in cadrul activitatilor teme ca:
• Deprinderi de viata zilnica
• Deprinderi de gestiune a locuintei si a resurselor comunitare
• Deprinderi privind managementul banilor
• Deprinderi privitoare la ingrijirea personala/sanatate
• Deprinderi vizand dezvoltarea sociala
• Deprinderi necesare pentru integrarea profesionala

INSCRIE-TE IN PROGRAM
- Programeaza o intalnire
- Solicita o Oferta
- Vreau sa fiu Voluntar
Parerea ta conteaza
Testimoniale
Monica Raducanu
Este minunat acest centru. Programele, terapiile aplicate si echipa Asociatiei EduCare sunt minunate. Multumim din suflet!
Timofte Matei
A fost frumos sa gasim în sfarsit personalul profesional care stie cum sa lucreze cu copiii nostri si cum sa se ocupe de problemele copiilor cu nevoi speciale
Cerasela Ionescu
Aici puteti gasi totul despre dezvoltarea unui copil cu nevoi speciale, inclusiv programe scolare si medicale
Viziteaza Blogul nostru!
Noutati
Ce se întâmplă când copiii cu dizabilități sunt respinși, nedoriți în familie sau în societate?
Ca părinte al unui copil cu autism, cu siguranță ați avut parte de foarte multe momente anevoioase în public. Copilul poate a…
Joc și joacă – Tipologiile de jocuri și rolul în formarea și integrarea copiilor cu dizabilități
ABA este principala terapie utilizată în rândul persoanelor diagnosticate cu tulburare din spectrul autismului, deoarece încurajează în mod eficient comportamentele pozitive, în…
Autismul la adolescenți – nevoia de intervenție timpurie și costuri
Majoritatea părinților sunt cuprinși de o stare de anxietate atunci când se gândesc că foarte curând, copilul lor va deveni adolescent. Părinții…
Depune formularul 230 direct la ONG-ul către care dorești să redirecționezi 3.5% din impozitul pe venit
O dată pe an, ai ocazia să schimbi destinația banilor încasați de stat din impozitul tău anual pe venit. Decide tu, unde…
Planting Seeds in the Hearts of Preschoolers
Full-day kindergarten saves families thousands of dollars a year in child care costs, but it costs the government $1.5 billion a year.…
Why children need a Healthy Environment