De aceea, azi, ne-am gândit să vă prezentăm una din cauzele mai puțin știute, totuși, des întâlnite. Și anume, Sindromu Einstein.

Mai precis, Sindromul Einstein, patentat de către de Sowell și Camarata ajută la explicarea acelei categorii de copii care vorbesc târziu. Sindromul a fost numit după Albert Einstein, pentru că acesta a început să vorbească foarte târziu și a afișat toate caracteristicile pe care copiii cu o astfel de manifestare le afișează în mod obișnuit.

Se crede că acești copii vorbesc târziu, deoarece anumite părți ale creierului se dezvoltă într-un ritm mult mai rapid decât în cazul altor copii. Drept urmare, vorbirea lor are de suferit. Această este ceea ce se crede că s-a întâmplat și în cazul lui Albert Einstein.

Există diferite aspecte ale vieții acestor copii care par să urmeze un model. Copiii nu sunt sociabili cu colegii lor, sunt foarte încăpățânați, deprinderea de a-și face nevoile la oliță se dezvoltă de obicei mai târziu decât în cazul altor copii și, de obicei, sunt mari gânditori analitici. Și, de asemenea, tind să provină din medii familiale similare. Părinții, bunicii și unchii sau mătușile lor sunt în trei profesii diferite: muzicieni, matematicieni (gânditori analiști) și ingineri.

Și, cel mai important, acești copii nu suferă de tulburări de vorbire subiacente. Auzul lor este bun și nu au abilități motorii care să le afecteze discursul.

Sindromul Einstein este unul extrem de specific în privința faptului că respectivul copilul nu are alt diagnostic. Copiii care au sindromul Einstein au fost testați pentru: disfuncții ale auzului, probleme funcționale ale limbii, toate celelalte tulburări de vorbire și limbă, tulburări neurologice, apraxie, ADD și ADHD, Sindromul Down, PDD-NOS și, evident, comparația numărul 1 a acestui sindrom, autismul.

Însă, foarte important de știut: copiii autiști nu pot împărtăși acest diagnostic.

⦁ 12 luni- copilul este capabil să rostească unul până la 5 cuvinte reale

⦁ 14 luni- copilul este capabil să spună 7 cuvinte reale, deși poate avea până la 20 de cuvinte care sunt înțelese doar de către familie. De asemenea, copilul folosește inflexiuni pentru a deduce o întrebare

⦁ 16 luni – copilul folosește mai multe sunete consonante comune (cum ar fi t, d, n, w și h)

⦁ 18 luni – copilul poate să spună și să folosească între 50 – 75 de cuvinte

⦁ 20 de luni – copilul învață circa 10 cuvinte noi pe zi

⦁ 18 – 24 de luni – copilul pune acum împreună două combinații de cuvinte

⦁ 25 – 30 de luni – copilul este capabil să construiască propoziții și poate începe să folosească timpuri adecvate

⦁ 31 – 36 de luni – copilul este capabil să poarte o conversație pe larg, iar străinii îl pot înțelege

Într-un material recent, vă întrebam dacă integrarea copiilor cu nevoi speciale în învățământul de masă are beneficii și vi le prezentam pe cele pe care le-am descoperit eu în urma experienței lucrului meu cu acești copii. Însă, așa cum spuneam, nu doar pentru ei există avantaje, ci, de asemenea, și pentru colegii lor, elevi fără nevoi speciale, care beneficiază de pe urma relaționării și chiar prieteniei lor cu acești copii cu nevoi diferite.

Iată mai jos câteva dintre cele mai importante beneficii:

Profesorul dintr-o clasă incluzivă trebuie să utilizeze strategii care să ajute copiii care progresează, în mod academic, la rate și niveluri diferite. Abordarea globală va fi benefică pentru toți elevii, indiferent că au sau nu nevoi speciale.

Elevii fără nevoi speciale pot experimenta sentimente de stimă de sine atunci când sunt rugați să-i ajute sau să-i învețe pe colegii lor mai puțin favorizați. Într-un studiu pe această temă, s-au asociat o fată cu un băiat cu autism. Fata nu fusese niciodată respectată de către colegii ei de clasă, pentru că era rezervată și liniștită. Legătura cu băiatul a ajutat-o ​​să se simtă mai bine în privința ei înseși, a capacității de a înțelege literatura și asta i-a permis să își ajute și coechipierul.

Atunci când elevii fără nevoi speciale își văd în mod constant și regulat colegii cu nevoi speciale, se creează premisa unui potențial mai mare de a dezvolta sensibilitate și empatie pentru limitările lor. Ei nu numai că vor ști de ce aceștia învață într-un ritm mai lent, dar vor și înțelege și accepta pe deplin. Elevii din clasa în care a făcut parte băiatul cu autism au fost inițial mai degrabă îngrijorați când l-au văzut pierzându-și cumpătul pentru probleme banale. Explicarea de către profesor a nevoilor sale și a modului în care pot relaționa cu el a contribuit enorm la integrarea acestuia.

Elevii fără nevoi speciale vor ajunge să accepte că cei cu aceste nevoi își pot aduce contribuția la societate. Așa, ei vor construi un raport mai bun cu ceilalți, indiferent de caracteristicile lor și le vor înțelege mai bine dificultățile atunci când vor intra pe piața forței de muncă.

Indiferent că sunteți părinți, rude, prieteni sau îndrumători ai copiilor cu dizabilități sau a copiilor fără nevoi speciale, voi ce alte beneficii considerați că apar în urma integrării copiilor cu dizabilități în școlile de masă?